burnout

Burnout ce este, simptome & prevenție – Sfaturi de la specialiști

Sindromul Burnout este catalogat de către Organizația Mondială a Sănătății drept un fenomen legat de muncă, de ocupația profesională, și nu o afecțiune medicală, potrivit Clasificării statistice internaționale a bolilor și a problemelor de sănătate înrudite. Din păcate este tot mai răspândit, într-o societate a vitezei, a asumării constante a unor sarcini de serviciu cât mai complexe, a competiției acerbe și a cerințelor crescute de pe piața muncii.

Află din acest articol cum se manifestă sindromul de burnout, care sunt cauzele, simptomele, metodele prin care poate fi prevenit și tratamentul recomandat.

Cuprins:

Ce este sindromul de burnout?

Care este diferența între burnout și stres?

Care sunt cauzele sindromului burnout?

Simptomele burnout-ului

Cum scapi de burnout: metode eficiente de tratament și recuperare

Concluzii

 

Ce este sindromul de burnout?

Sindromul de burnout este strâns legat de viața profesională și se produce în legătură cu aceasta, cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu, având ca manifestări extenuarea, lipsa de motivație și productivitatea scăzută la locul de muncă.

Burnout este o stare de epuizare mentală, fizică și emoțională completă.  Dacă te confrunți cu burnout, vei avea dificultăți cu implicarea în activități pe care altădată, în mod normal le considerai nesemnificative. Este posibil să nu îți mai pese de lucrurile care sunt importante pentru tine sau să experimentezi un sentiment accentuat de deznădejde.

Care este diferența între burnout și stres?

Stresul face parte din viața noastră, este o parte naturală a existenței, care ne mobilizează, ne face să trecem peste obstacole și pericole, ne ajută să ne conformăm cerințelor unor probe, examene sau teste și să îndeplinim anumite sarcini în cadrul unor termene limită.

Însă, atunci când te confrunți cu stres prelungit, în special în situații în care simți că ai puțin control sau care survin în premieră pentru tine, în mod repetat, poate să apară burnout.

Care sunt cauzele sindromului burnout?

Principalele cauze ale epuizării includ volumul de muncă ce pare imposibil de gestionat, sentimentul că eforturile tale nu sunt apreciate sau atunci când există o neconcordanță între munca ta și valorile tale personale. Atunci când simți că sarcinile de serviciu te copleșesc constant, s-ar putea să experimentezi epuizare emoțională și să nu mai fii entuziasmat/-ă de munca ta sau chiar de hobby-urile tale. Starea te poate face să te simți detașat, astfel încât pare și mai greu să faci lucrurile obișnuite sau să te bucuri de activitățile care înainte îți produceau bucurie. Sintetizând, cele mai frecvente cauze sunt legate de:

  • Lipsa controlului
  • Nedreptățile la locul de muncă
  • Nerecunoașterea valorii și a contribuției tale de către superiori și colegi
  • Neconcordanța valorilor organizației angajatoare cu valorile tale personale
  • Așteptări tot mai ridicate din partea superiorilor
  • Sarcini nerealizabile
  • Lipsa recompenselor corespunzătoare (salariu nesatisfăcător, lipsa concediilor, a primelor sau a zilelor libere)
  • Termene limită nerealiste
  • Comunicare deficitară cu șefii și colegii
  • Supraîncărcarea cu sarcini.

Simptomele burnout-ului

Simptomele burnout-ului se manifestă atât la nivel fizic, prin oboseala accentuată și diverse tulburări ale funcțiilor organismului, la nivel emoțional și la nivel comportamental și pot fi observate cu ușurință de cel afectat, cât și de anturajul acestuia.

Simptome fizice

  • Oboseală accentuată
  • Dureri de cap
  • Probleme digestive: aciditate gastrică, greață, constipație, diaree
  • Lipsa poftei de mâncare
  • Insomnii
  • Îmbolnăviri frecvente: răceală, gripă, infecții digestive, urinare și altele.

Simptome psihice

  • Sentiment de neajutorare
  • Lipsă de implicare
  • Sentiment de eșec sau îndoială de sine
  • Scăderea satisfacției față de locul de muncă
  • Detașare sau inadaptare în colectiv
  • Pierderea motivației.

Cum scapi de burnout: metode eficiente de tratament și recuperare

Dacă simți constant stres la locul de muncă sau te confrunți cu epuizare profesională, trebuie să știi că lucrurile nu se vor remedia de la sine și că va trebui să adopți un plan de tratament prin care să te recuperezi, să îți salvezi cariera și să obții din nou performanțele obișnuite.

În urma examinării de către un specialist, un psiholog, un psihiatru, ți se va pune un diagnostic, cu ajutorul căruia vei putea solicita angajatorului concediu medical pentru burnout. Chiar dacă nu este recunoscut ca afecțiune medicală, sindromul de burnout este însoțit de o serie de manifestări clinice care îți pun sănătatea în pericol. Un medic psihiatru îți poate elibera un certificat pentru concediu medical.

Planul de tratament pentru burnout include mai multe măsuri, ale căror efecte vor conlucra în procesul de recuperare. Poate fi necesar să schimbi locul de muncă și să faci câteva modificări importante în viață. Începe prin a cere ajutorul specialiștilor și al persoanelor apropiate.

Psihoterapia

Terapia cognitiv-comportamentală este un tratament eficient pentru persoanele care se confruntă cu burnout. Aceasta poate fi accesată ca terapie individuală, în grupuri sau alături de alte tipuri de ajutor, cum ar fi consilierea în carieră sau lucrul cu angajatorii. Există dovezi că terapia de acceptare și angajament ar putea avea potențialul de a reduce burnout-ul.

Tratament medicamentos

Tratamentele medicamentoase nu sunt folosite de obicei pentru a trata burnout-ul. Cu toate acestea, ele sunt utilizate pentru a aborda problemele care însoțesc uneori sindromul, cum ar fi depresia, insomnia, lipsa apetitului și tulburările digestive.

Suplimentele pe bază de plante adaptogene pot fi de ajutor în planul de tratament. Ashwagandha este o plantă folosită de peste 3000 de ani în  medicina ayurvedică. Are efecte adaptogene, adică ajută organismul să se adapteze și să reacționeze mai bine în condiții de stres. Totodată, este implicată în reducerea anxietății, în îmbunătățirea funcțiilor cognitive, stimularea nivelului de energie.

Împreună cu extractele de Bacopa monnieri și de Nardostachys jatamansi, cu rol în echilibrarea sistemului nervos și a funcțiilor cognitive, Ashwagandha se regăsește într-un supliment cu ajutorul căruia poți controla stresul resimțit.

Alimentație 

O alimentație echilibrată poate contribui la refacerea organismului și la îmbunătățirea tonusului psihic în burnout. Multe persoane se refugiază în alimente nesănătoase, gustări consumate pe tot parcursul zilei, snacks și un consum crescut de zahăr și uneori de alcool. Acestea nu fac decât să întrețină un cerc vicios și să contribuie la accentuarea dezechilibrelor din corp.

O dietă variată, în care să fie incluse alimente proaspete și cât mai puțin prelucrate oferă energia și substanțele nutritive de care corpul tău are nevoie pentru a face față stresului. Include în dietă o mulțime de fructe, legume, cereale integrale și proteine slabe.

Sport

Concentrarea asupra unei activități fizice, efectuarea de exerciții în mod regulat îți va oferi relaxarea de care ai nevoie, îți va îmbunătăți organizarea și concentrarea și îți va aduce o stare de bine, datorită eliberării serotoninei și a altor endorfine de la nivelul creierului, în corp. Sportul reglează tonusul fizic și îți aduce o infuzie binevenită de energie.

Odihna

Asigură-te că dormi suficient și că ai un program bine organizat de muncă, astfel încât să beneficiezi de suficientă energie pentru îndeplinirea sarcinilor profesionale!

Setarea limitelor

Cunoaște-ți limitele și comunică-le! Acest lucru ar putea implica să refuzi sarcini suplimentare la locul de muncă sau să stabilești ore specifice în care nu ești disponibil să răspunzi la apelurile telefonice sau e-mailurile de serviciu. Setarea unor limite clare poate ajuta la prevenirea copleșirii și a epuizării.

Concluzii

Sindromul burnout este un fenomen legat strâns de viața profesională, caracterizat prin extenuare fizică și emoțională, care rezultă din stresul cronic la locul de muncă. Acesta afectează din ce în ce mai multe persoane în contextul unei societăți moderne caracterizate de competitivitate intensă și cerințe profesionale crescute.

Recunoașterea simptomelor de burnout și abordarea acestora prin metode adecvate de prevenire și tratament, cum ar fi psihoterapia, adoptarea unui stil de viață sănătos, activitatea fizică regulată și setarea limitelor clare la serviciu, sunt esențiale pentru restabilirea echilibrului fizic și psihic. Apelul la ajutor specializat, la medic sau psiholog, și implementarea de schimbări semnificative în viața profesională și personală contribuie eficient la combaterea efectelor burnout-ului și la asigurarea bunăstării pe termen lung.

 

Surse:

Burn-out an „occupational phenomenon”: International Classification of Diseases, https://www.who.int/news/item/28-05-2019-burn-out-an-occupational-phenomenon-international-classification-of-diseases

Signs you might be experiencing a burnout and how to regain balance in your life, https://www.darlingdowns.health.qld.gov.au/about-us/our-stories/feature-articles/signs-you-might-be-experiencing-a-burnout-and-how-to-regain-balance-in-your-life

Stress vs burnout: how to recognize the difference, https://www.calm.com/blog/stress-vs-burnout

Burnout, https://www.psychologytools.com/self-help/burnout/

Articole similare

Derulează în sus